Informații utile pentru fotografi, înainte de înscriere

IMPORTANT! INFORMAȚII ACTUALIZATE!

Vernisajul este în data de 27 septembrie iar expoziția este deschisă până în 09 octombrie.

Aveți mai jos un rezumat cu informații utile pentru fotografi. Aceștia pot fi români sau străini, absolvenți/cursanți ai unei școli de fotografie sau fotografi independenți:

  • Salonul Fotografului Român este orientat în primul rând promovării școlilor de fotografie românească. Se face echivalența semantică: școală de fotografie = curs (workshop) de fotografie. Diferențierea lor, prin stabilirea unui număr de tablouri alocat unei școli sau alteia, se va face conform criteriilor descrise în regulamentul ediției a III-a.
  • prima solicitare de înscriere la eveniment trebuie să o facă un reprezentant al școlii respective de fotografie, adică se va înscrie întâi școala. Ulterior acestui moment, se face înscrierea de către absolventul/cursantul respectivei școli;
  • dacă un fotograf a parcurs mai multe școli de fotografie, acesta poate participa din partea oricărei școli sau chiar a tuturor școlilor parcurse. Rămâne la latitudinea juriului respectivei școli să-l selecteze sau nu pentru a reprezenta acea școală, doar juriul apreciind dacă fotograful în cauză îi reprezintă stilul de fotografie predat. Pentru fiecare școală pe care o reprezintă, fotograful va completa câte un formular de înscriere.
  • Nu uitați să corelați denumirea fișierelor cu titlul fotografiei și numele autorului, conform sintaxei: Prenume_Nume-NumeLucrare. De exemplu: Ion_Ionescu-portret1.tif sau Ion_Ionescu-fără titlu.tif. Preferabil este ca fișierele să fie pregătite astfel încât latura mare să fie de 70 de cm (cealaltă se va mări păstrând proporția formatului dar nu va avea mai mult de 50 de cm) la 200ppi. Se vor vizualiza la un factor de mărire de 50% pentru vizualizarea eventualelor probleme legate de rezoluție, detalii, claritate, scame/pete pe senzor, etc.
  • la această ediție participă în mod gratuit doar fotografii (români sau străini) care au absolvit sau parcurg în momentul înscrierii, un curs la o școală de fotografie românească sau un curs organizat de către un fotograf de cetățenie română. Toate fotografiile care participă pe locurile alocate gratuit trebuie să fie realizate în acest an. Această restricție nu se referă la fotografii independenți sau la locurile suplimentate de către școli, mai exact, la tablourile achitate.
  • pot participa și fotografii care nu au parcurs cursurile vreunei școli sau care au absolvit o școală care nu-și mai desfășoară vreo activitate doar în secțiunea ”fotografi independenți”. Aceștia își vor achita execuția lucrărilor cu care participă (150 de lei/tablou).
  • decizia de selectare a fotografiilor din expoziția printată sau web este incontestabilă. Fotografii independenți nu vor avea lucrări jurizate însă ele nu trebuie să încalce criteriile din regulament și conform cărora ele ar putea fi respinse. Lucrările respinse nu vor fi achitate.
  • fotografii care au parcurs o școală de fotografie și nu au fost selectați pentru expoziția printată de către juriul școlii, pot participa solicitând o suplimentare a numărului de tablouri alocat școlii respective, prin achitarea tablourilor suplimentate la un cost subvenționat de 150 de lei/tablou.
  • unele școli oferă premii în cursuri.
  • În cadrul evenimentului, Nikon va oferi ca premiu un aparat foto DSLR Nikon D7200 body ce va putea fi câștigat la vernisaj de unul dintre participanții la Salonului Fotografului Român în urma unei trageri la sorți.
  • Toate aceste premii la Salonul Fotografului Român – ediția a III-a vor fi centralizate într-un formular de înscriere având și un regulament de participare.
  • Premiile oferite de școlile de fotografie nu sunt condiționate de înscrierea la acest eveniment însă cel oferit de către Nikon, da. Doar cei care se vor înscrie la această ediție, mai exact toți fotografii care reprezintă o școală și care au fost selectați în expoziția printată sau cea din albumul web și toți fotografii independenți vor putea participa la premiul oferit de către Nikon!

tablou Salonul Fotografului Român ediția a III-a

descrierea tablourilor

Tablourile din expoziție vor fi format 70cm x 50cm, având un aspect foarte apreciat de mulți fotografi. Este realizat prin înrămarea printurilor cu o ramă de aluminiu ultralight, foarte subțire, discretă, cu un design unic special realizat pentru un aspect deosebit de plăcut. Conține o agățătoare plată care permite prinderea de perete fără a lăsa vreun spațiu între perete și tablou. Prin construcție, agățătoarea culisează în profil, permițând o extrem de ușoară aliniere a tabloului.

Vor exista niște margini albe variabile ca lățime, de jur împrejurul imaginii. Acest mod permițând folosirea unor proporții diferite ale imaginilor dar și scrierea numelui fotografului, a titlului imaginii, precum și a școlii pe care o reprezintă. Aceste editări și aranjamente ale imaginii le va face organizatorul. Nu se admit sigle sau semnături pe imagine. Imaginile vor fi printate pe hârtie mată în tehnologie fotografică tradițională (expunere și developare chimică RA4 a unui material fotosensibil) cu o rezoluție echivalentă de 4000dpi!

SUCCES TUTUROR!

CALENDAR EVENIMENT:

  • 31 iulie: finalizarea înscrierii școlilor de fotografie; în 3-4 zile toate școlile vor fi informate pe e-mail în legătură cu numărul de tablouri primite gratuit din partea organizatorului, prin distribuția celor 100 de tablouri tuturor școlilor înscrise.
  • 28 august: finalizarea înscrierii fotografilor care reprezintă o școală înscrisă (toate fișierele, redimensionate la o rezoluție mai mică, vor fi trimise de către organizator către fiecare școală);
  • 2 septembrie: finalizare jurizare și trimitere fișierele de print și albumul web (dacă școala s-a ocupat de centralizarea fotografiilor cursanților) sau doar trimiterea selecției de rezoluție mică pentru identificarea selecției. Această dată coincide și cu finalizarea înscrierii fotografilor independenți.
  • 16 septembrie: vernisajul expoziției de fotografie.
  • 10 septembrie: finalizare jurizare și trimitere fișierele de print și albumul web (dacă școala s-a ocupat de centralizarea fotografiilor cursanților) sau doar trimiterea selecției de rezoluție mică pentru identificarea selecției;
  • 18 septembrie: finalizarea înscrierii fotografilor independenți;
  • 27 septembrie: vernisajul expoziției de fotografie;

Formular de înscriere a fotografilor

(înscrierea s-a finalizat)

(români sau străini, absolvenți/cursanți ai unei școli de fotografie
sau fotografi independenți):

Comentariile nu sunt permise.